2032, anul în care lumea poate intra într-un nou „Ev Mediu”

2032, anul în care lumea poate intra într-un nou Ev Mediu
Publicat: 28/09/2016, 08:45

„Din fericire, nu voi mai fi pe această lume până atunci și nu voi fi nevoit să fac față acestui oribil eveniment”, scrie Armstrong, în vârstă de 66 de ani, pe site-ul său Armstrong Economics. Acesta continuă să spună că astfel de perioade sunt ce se repetă în mai multe culturi de pe glob.

Grecia Antică a avut o astfel de etapă între civilizația Miceniană și reînflorirea cetăților elene, între anii 1.000 și 600 î. Hr. Japonia a avut propria ei perioadă de 600 de ani de Ev Întunecat, de o durată apropiată perioadei similare europene care a urmat căderii Imperiului Roman, precizează acesta.

Acesta continuă să dea exemple despre cum s-a instaurat perioada de Ev Mediu în Japonia sau Imperiul Roman și încheie spunând că atâta timp cât politicienii vor fi corupți, economia și oamenii vor avea de suferit. Legat de următoarele alegeri, analistul spune că vede în Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat la Președinția SUA, un simbol al corupției: „Reprezintă tot ce este greșit cu politica noastră și cu economia noastră. Politicienilor nu le mai pasă de oameni.” Era întunecată, potrivit lui Armstrong, va începe în anul 2032 și va dura sute de ani.

Citește în continuare pe bm.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Piața imobiliară. O nouă prăbușire a vânzărilor. Soluțiile salvatoare
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×